blogger,

Off the shoulder! Sau un alt mod de a-ți expune corpul într-un mod jucăuș și vioi :)

03:52:00 Descude 0 Comments






Trendul umerilor goi a revenit și mă bucur nespus, pentru că sunt pline magazinele de modele care mai de care, prin urmare, nu mă pot plânge că nu am de unde alege. N-aș fi fost eu dacă nu aș fi făcut o obsesie pentu ele și nu mă pot sătura de aspectul romantic și seducător pe care îl oferă, tocmai de aceea cel puțin trei piese de acest gen sunt pe drum, și parcă tot nu mi se par suficiente.









Dar să vă povestesc despre outfit-ul de astăzi |  Eu top-ul vroiam să-l port de fapt așa cum e el prezentat pe site, cum nu s-a potrivit cu ce aveam deja în garderobă, nu am avut de ales și m-am îndreptat către fusta pe care o vedeți și în poze. Nu sunt complet mulțumită de ce a ieșit și acum când mă uit la poze, am ajuns la concluzia că un coc s-ar fi potrivit mai bine, dar mă gândesc să mă revanșez cu o altă ocazie.   
Top-ul este foarte frumos lucrat, mult mai expresiv în realitate, iar dantela din care este confecționat pare de calitate. Un singur lucru mă nemulțumește, parcă e puțin prea transparent, dar mă gândesc că se poate rezolva ușor cu o bustieră albă, lată.






Get the look

Top | Shein
Fusta  |  Similar AICI
Sandale  |  Similar AICI
Brătară  |  Soufeel





Pentru a fi mereu la curent cu tot ce postez, nu uitați să mă urmariți și pe pagina mea de Facebook sau Instagram ( @descude_ )!


Love,D
ppt.ro

You Might Also Like