blogger,
Primele semne de primăvară | Outfit
Nu știu dacă și voi simțiți la fel,
dar eu cred că am cam terminat cu iarna.
Hai cu primăvara de-acum!
Vreau să-mi bag nasul în
florile proaspete, să mă plimb pe străzile liniștite, să-mi las gândurile să rătăcească, iar soarele să-mi gâdile chipul. Oh, sunt atât de nerăbdătoare
pentru tot ce oferă primăvara...și chiar mai mult.
Acum, când vizitez magazinele online, îmi fug ochii după toate culorile pastelate, top-urile cu
volănașe și rochițele diafane. E firesc - atât de multe piese frumoase
gata pentru sezonul de primăvară sunt deja în toate magazinele, spunându-mi să
le cumpăr, doar-doar de o veni primăvară mai repede. Dar cred că va trebui să
mai aștept un pic până voi putea în cele din urmă să port toate aceste hăinuțe subțiri, combinate cu cele mai recente
perechi de încălțăminte primite - hihi :)
Abia aștept să le scot
afară, în soarele de primăvară - sperăm că într-adevăr în curând.
Dar până atunci voi
continua să visez și să imi imaginez noi ținute de primăvară -
visați și voi cu mine acum?
Între timp vă pot arăta un nou outfit. Mi-a ajuns o parte din
colete și cele două piese, rochița cu guleraș de blană și pantofii roșii de
care v-am mai zis într-o postare anterioară că le vreau combinate împreună,
chiar se potrivesc. Detaliile sunt atât de frumoase, și totuși atât de simple. Doar că...rochița
este un pic prea mare pentru mine, atât în dimensiune, cât și în ceea ce
privește lungimea, și nu sunt sigură că aș avea ce-i face. Nu urmează linia
corpului așa cum e prezentată pe site, iar dacă e să vorbim de calitate, nici aici nu excelează, materialul e ciudățel și
scoate colăceii din talie în evidență, iar partea de blană năpârlește mai ceva
ca un animăluț.
Găsiți aici costume de baie, rochii de plajă, lenjerie intimă și rochii elegante, ca cea de mi sus.
P.S: A fost friguț la poze și a bătut vântul în toate direcțiile. Ca să înțelegeți de ce am părul răvășit,
iar poziția corpului e atât de nefirească în mai toate pozele. Nu-mi doream decât să termin si să mă adăpostesc în mașină, la căldură!
O săptămână superbă să aveți, fete
dragi! Să-mi spuneți ce credeți despre ținută. Ne vedem în curând cu o nouă postare, tot aici!
Love,D