Verile de altădată
Când mă gândesc la vară, îmi vin în minte tulpini de porumb, câmpii întregi de grâu și secară și sunetul greierașilor. Este genul acela de vară în care aproape totul stă pe loc din cauza arșitei. Cerul albastru, grâul galben și pământul uscat și fierbinte. Nu sunt aminitiri tropicale, nu
există nici o plajă în gândurile mele, niciun ocean... singurul lucru care
există este liniștea, și poate câmpurile nesfârșite pe care le-am cutreierat vacanțe întregi, în rochițe albe, brodate. Acele câmpuri uscate, care îmi aduc încă aminte cum
alergam după fluturași să-i prindem, doar pentru a-i elibera din nou mai apoi.
Dar gândul la aceste veri mă fac să-mi amintesc și de mamele și bunicile
noastre care lucrau din greu pe aceste câmpuri pentru a aduna recolta înainte de
următoarea furtună.
Toate acestea îmi trezesc un sentiment de melancolie și
dor. Un sentiment foarte cald, într-adevăr.
Cu gândul la aceste veri
calde și uscate din copilărie, am gândit această ședință foto într-un lan de
grâu. Și pentru câteva clipe am retrăit momente de neuitat. Chiar și în prezent, visez la verile de altădată, și la mirosul de paie
așezate strategic într-o căpiță. Un miros poetic, cum e o zi de vară uscată, fierbinte.
