Shopador | O aplicatie pentru iubitorii de fashion






De regulă nu petrec mult timp pe telefon. Am câteva aplicații pe care le utilizez constant și îmi sunt utile, în rest smartphone-ul meu e gol. Le evit atât cât se poate pentru că recunosc, sunt tentante și
cea mai mare problemă e că odată ce ai dat de gustul lor, ai uitat de tine. Mai ales atunci când vorbim de o serie nesfârșită de aplicații disponibile pentru noi. Acum există o aplicație pentru orice. Chiar citeam recent despre o nouă aplicație pe care o conectezi la periuța ta de dinți și iți spune exact unde ar trebui să insiști, dacă te-ai spălat bine, etc.

Nu pot să neg că nu am favoritele mele, prefer însă să nu exagerez. Îmi place să mă relaxez pe Instagram și Pinterest, dar cu anumite limite. Norocul meu e că îmi las telefonul pe unde apuc și îmi aduc aminte de el abia când îl aud sunând.

Există însă și aplicații care sunt utile, practic asta ar trebui să fie scopul lor. Eu tocmai am descoperit una și am și instalat-o pe telefon. Fără alte formalități, vă fac cunostință cu Shopador! Cu această aplicație vei afla tot timpul ce reduceri și promoții au loc în lumea magazinelor de haine online din România.





De ce ar trebui sa ai aceasta aplicatie instalata pe telefon:

-  pentru că ai la dispoziție o listă întreagă cu cele mai tari magazine online de fashion din România;
-  pentru că afli primul /prima când acestea au campanii promoționale atractive;
-  pentru că poți trimite știrile importante și prietenilor prin Whatsapp, Facebook sau Twitter;
- pentru că poți urmări doar magazinele preferate, adăugându-le la favorite;

Iar ce e interesant e că te poți bucura de toate într-o singură aplicație. Îți poți lua adio de la zecile de mail-uri care îți umplu căsuța cu informații inutile și nici nu mai e nevoie să te abonezi la fiecare site în parte pentru a fi la curent cu ofertele lor.








Eu mi-am creat deja o listă cu magazinele favorite și aștept cuminte notificări legate de oferte și promoții!
O ofertă bună pentru rochii de seară, dacă s-ar putea! Mă pregătesc deja pentru noaptea de Revelion! :)




Spor la descarcat :)






Dacă vreți să fiți mereu la curent cu noile postări, mă puteți urmări și pe pagina mea de Facebook!

 Love,D







ANSWEAR.ro

Ladies in Fashion Event. Iasi | Editia I





Am avut onoarea de a fi invitată în calitate de fashion blogger la prima ediție a evenimentului Ladies in Fashion organizat de Quartz Lounge - Caffe, Pasticceria e Gelateria Italiano din Palas Mall Iași, o inițiativă de care sunt super entuziasmată! Au dat startul unui început reușit și sper să nu se oprească aici, pentru că am reușit să revăd fete frumoase și să le cunosc în sfârșit pe cele pe care le urmăresc de ceva vreme online. A fost o seară minunată și totul a decurs frumos!







Legat de program, evenimentul a fost împărțit în trei părți care ne-a ținut pe toti ocupați.
Cristian Budaca a dat startul evenimentului cu o degustare de vinuri de la Moșia de la Tohani, iar noi am fost delectate cu vinuri alese.







A urmat Laura Buturca, make-up artist, care ne-a încântat cu o sesiune de make-up ca la carte. Pe tot parcursul programului, ne-a oferit informații prețioase și mici secrete de-ale ei, care vor fi cu siguranța utile pentru mine. O puteți găsi și aici: The Mirror | Laura's Make-up Studio
La final, gazda evenimentului Daniela Macsim ne-a împărtășit câteva sfaturi de modă legate de seara dintre ani și cum să ne îmbrăcăm în funcție de locație. Vorbim de fashion evident, cum altfel? Nu la asta ne pricepem noi cel mai bine?









Seara s-a încheiat super rapid și sunt foarte bucuroasă că am putut participa la acest meet-up. Mulțumiri Alexandrei Avram pentru organizare și implicare și neaparat pentru invitație. Să păstrăm tradiția, zic :D
Mulțumiri Quartz Lounge pentru găzduire și pentru ideea inedită!

La eveniment au participat bloggerițe de fashion din Iași pe care vă invit cu drag să le citiți: Ramona Cervenciuc, Elisette, Maria is on fashion








Dacă vreți să fiți mereu la curent cu noile postări, mă puteți urmări și pe pagina mea de Facebook!

 Love,D




Yves Rocher

Prima ninsoare. Outfit de iarnă ❅






Pasiunea mea pentru aceste pulovere tip rochie continuă de la an la an, la fel de mult ca și pasiunile pe care le dezvolt pentru multe alte chestii ( genți, accesorii, etc ). Rezultatul nu este neapărat ultra feminin, dar părul în vânt, un zâmbet frumos și accesoriile potrivite pot compensa în mare măsură!










După o lungă perioadă de timp în care nu îmi port o mare parte din lucruri, simt aceeași emoție ca atunci când port ceva pentru prima dată :). De exemplu, ați văzut aceste cizme de un milion de ori și zilele trecute le-am purtat din nou după mai mult timp. Am fost ca un copil cu pantofi noi!  E suficient să le combin cu un pulover simplu și arată în continuare uimitor. Fac specială orice ținută și sunt nelipsite din garderoba mea toamna și iarna de 3 ani deja.







                                                           Rochie/Pulover: Sammydress
            Cizme : Similare 
               Geanta: Similara


Dacă vrei sa vezi mai multe modele de rochii tricotate tip pulover, vezi pe  Mujo.ro


 Love,D

Brand Circus

Bio Getika - Un tărâm al frumuseții



Am participat recent la o prezentare de produse cosmetice a unui brand românesc, lansat de curând pe piață de către Ruxandra Mircea. Nu mai auzisem până în acel moment de Bio Getika, iar misterul a fost spulberat după ce ne-au fost prezentate produsele rând pe rând chiar de către ea, într-un cadru intim și plăcut.



Ruxandra și-a urmat visul și cu ajutorul a doi chimiști, și-a deschis un laborator în București unde au luat naștere primele produse din Romania cu particule de diamant. A început cu o gamă completă de îngrijire ce conține: peeling facial, serum facial, cremă de zi (ten normal mixt, ten uscat, ten gras), cremă de noapte pentru toate tipurile de ten, emulsie demachiantă, cremă contur ochi, cremă de mâini, lapte de corp.

Fiecare produs are în componență multe ingrediente active: coenzima Q10, acid hyaluronic, colagen, peptide, vitaminele A, B5 (Panthenol), C, E, F în concentrații care diferă în funcție de tipul de ten și extracte naturale din albăstrele, rădăcină de cicoare, unt de cacao, unt de shea, etc.



Probabil vă întrebați de ce Bio Getika. Și eu am fost curioasă și am întrebat-o. Când era micuță, îi plăcea să răsfoiască cărțile din biroul tatălui său. Una din cărți numită Getica a fascinat-o și neștiindu-i semnificația,  l-a întrebat pe tatăl ei. Iar raspunsul său a fost: “Getica este tărâmul frumuseții pe care au trăit strămoșii noștri”
De atunci, pentru ea Getica = tărâmul frumuseții. Și pentru că dorința ei e să fabrice produse bio și organice, numele a luat naștere foarte natural.
 BIO GETIKA

Produsele se pot cumpăra de pe site-ul biogetika.ro  sau din Mall Băneasa, dacă locuiți în București. 

Eu am testat peeling-ul facial, cel care mi-a atras atenția la eveniment. M-a impresionat datorită efectului său instant. Practic îndepărtează impuritățile și celulele moarte pe loc. E un efect pe care nu l-am mai întâlnit până acum. Efectiv rămân cu pielea moar între degete după ce masez, iar tenul devine fin și luminos. 




ÎI doresc mult succes Ruxandrei , e o femeie carismatică, foarte implicată în proiectul ei și nu ai cum să nu o îndrăgești. Ea a fost cea care a testat produsele și are mare încredere în ceea ce face. Pe mine m-a cucerit și mă bucur că am avut onoarea să mă aflu printre invitați!




 Love,D





Yves Rocher

Rochia midi cu imprimeu floral





Fiind foarte sensibilă la vreme ( emoțional vorbind ), am urât întotdeauna ploaia, iar starea mea de spirit era adesea egală cu cerul. Ploaia pentru mine, era sinonimă cu lipsa de lumină, depresie, plictiseală, disconfort ( stropită până-n gât și cu încălțămintea udă, cel mai mare coșmar al meu) și eram o persoană ce strica veselia în general. Această imagine negativă s-a schimbat în bine în ultimii ani. Acum, mă bucur să constat ce usor pot să mă adaptez când decid să iau partea bună a lucrurilor. Există mult prea multe zile ploioase și cu nori pe cer ca să stau tristă și posomorâtă. Și din necesitate, înveți să trăiești cu gândul ăsta. Până la urmă, nu e sfarșitul lumii. 
Cu siguranță, sunt mult mai plină de viață când simt razele soarelui, însă un cer greu nu mă mai deprimă, iar ploaia nu mă mai împiedică să traiesc frumos. 
Dacă vrem, putem. Totul e în capul nostru!


 

 










Într-un contrast total cu ce v-am zis mai sus, vă prezint ultima ținută din acest an, asortată la pantofi decupați. Era o zi frumoasă de toamnă și mi-am permis. Acum plouă, dar e la fel de frumos!
Aveam altă postare în plan, dar am auzit că în unele zone deja a nins și o așa ținută nu știu dacă și-ar mai fi avut locul...sau scopul. Așa e când nu te sincronizezi cu vremea!
Din comanda mea de pe Yoins a rămas să vă arăt această rochiță midi, una din puținele mele rochii cu imprimeu floral. Am ales-o pentru a o purta cu jachete de piele și ghete scurte, dar alta mi-a fost starea când am ieșit la poze :)
E extrem de reușită, se muleaza frumos pe corp și o iubesc de nu mai pot.













Pantofi Amiclubwear





 Love,D
 


Brand Circus