Bioderma Gel de curatare pentru pielea sensibilă Sensibio





Sărbătorile sunt considerate a fi una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului. Așa, și cum ai grijă de pielea ta atunci când ești în grabă? Vreau să spun că e destul de greu să-ți găsești timp pentru a aplica în mod corespunzător machiajul înainte de a ieși din casă, ca să nu mai aducem în discuție o rutină corectă de îngrijire a tenului. Iar secretul unui machiaj reuşit este un ten bine îngrijit. Personal, aş zice că 50% dintr-un machiaj frumos se datorează acestui fapt.

Din fericire, există produse precum Bioderma Gel spumant pentru pielea sensibilă, ultimul lor produs lansat. Mi l-a adus curierul la ușă chiar în ajunul Crăciunului și de atunci l-am folosit în fiecare zi, dimineața și seara și cam așa stau lucrurile cu acest produs:

Curăță foarte bine și este cu siguranță un produs bun pentru acei dintre noi cu pielea sensibilă, pentru că este delicat.
Apreciez recipientul cu pompiță, pentru ca dispensează cantitatea de produs dintr-o singură pompă. Gelul este incolor și nu are nici un miros perceptibil. Spumează și îndepărtează murdăria și impuritățile, fără a usca pielea. De asemenea, nu irită ochii, un mare plus, în opinia mea.
În plus, pompița poate fi blocată când nu este în uz.






Descriere produs:

Curăță blând fața și ochii și calmează și hidratează în același timp. Are textură de gel lichid, incolor și se aplică cu ușurință.
Nu conține săpun, parfum, parabeni sau coloranți, este hipoalergenic, non comedogenic și are un PH fiziologic asigurând o toleranță excelentă.
Pompița asigură o dozare optimă a produsului prevenind astfel consumul inutil de produs și utilizarea lui pentru o perioada mai lungă de timp.

Se aplică pe pielea umedă și se masează până spumează. Se clătește cu apă din abundență și se usucă prin tapotări blânde.





Love,
    Descude 

Rochia de tip ie si prima postare din 2017 ❅







Un alt an a trecut și la fel ca în fiecare an, și de data aceasta cred că până acum a fost cel mai bun an al vieții mele. De asta nu mă deranjează să îmbătrânesc. De fapt, chiar mă bucur de fiecare zi, deoarece se pare că viața devine din ce în ce mai frumoasă cu timpul. Cel puțin asta e ceea ce am experimentat până acum.

Iar după o frumoasă ieșire la munte de Revelion și o zi de Anul Nou minunată, m-am întors aici și aștept cu nerăbdare să împărtășesc ținute și idei noi, călătorii și multe altele cu voi.
 Să facem din acest an, unul absolut remarcabil!



Rochie foarte frumoasa cu detalii superbe in partea de sus si cu un material exceptional







Colaborez cu diverse site-uri pentru acest blog și unul dintre ele este Zaful.com. Au cele mai drăguțe rochii și ori de câte ori apare o colecție nouă, îmi doresc tot. Acest lucru, uneori, mă face să delirez și nu mă mai gândesc și la meteo. Așa că, atunci când am primit această rochie am avut două gânduri. " Sfinte Sisoe, este prea frumoasă, vreau să dansez, să fac piruete și să mă simt ca o prințesă " și " Sfinte Sisoe, cum am de gând să o port când afară sunt sub 0 grade ?! " . Așa că am făcut ceea ce fac cel mai bine: mi-am acoperit picioarele cu o pereche de cizme lungi și am fugit la poze cu gândul că primăvara nu e chiar atât de departe!







Outfit format din:

Zaful ❅Rochie
Choies ❅ Cizme
Zaful ❅ Colier choker




Love,
    Descude 

La mulți ani, 2017








Încălzirea globală este reală, prietenii mei. Mi-am petrecut Crăciunul în cele mai capricioase zile. Zile călduțe care au decis să apară de nicăieri, și chiar dacă nu m-au ajutat să intru în spiritul sărbătorilor, am fost destul de entuziasmată, deoarece temperaturile mai calde au însemnat că am putut purta hăinuțe subțiri, așa cum mi-am dorit. Cu ocazia asta mi-am adus aminte cum ningea când eram mici. Știti la ce mă refer, acei fulgi mari, albi, pufoși...
În orice caz, poate că nu am avut parte de un Crăciun alb, însă eu încă mai sper că voi avea parte de zăpadă cât de curând, având în vedere planurile mele de călătorie. Pârtie, veniiiiim! 

⟿⟿⟿⟿⟿⟿⟿

Una peste alta, un alt an se apropie de sfârșit și mă bucur nespus. Pot spune cu certitudine că a fost un an plin, cu multe schimbări, greu pe alocuri. Sunt emoționată pentru un nou început, am capul plin de vise - și nu pot decât să aștept să văd ce a pregătit pentru mine 2017.

2016 pare de mult plecat pentru mine, iar cele mai bune postări sunt publicate și citite, deci nu mai am niciun motiv să mă uit înapoi. 


Rezolutie pentru anul 2016, cu recapitulari, vise si planuri



Iar acum între ani, printre festivități și fericire, căldură și celebrare, vreau să vă urez toate cele bune și un an nou minunat! Sper că toți ați luat o pauză de relaxare, să vă răsfățați cu adevărat.

Love,
    Descude 

Cum a fost la Bazart | Editia a doua






Acum o săptămână, chiar pe 12 decembrie, tone de haine erau așezate gingaș pe umerașe - începea a doua ediție Bazart. Eu și alți 13 bloggeri ieșeni minunați și mult îndrăgitele Sandra Bendre, Deea Codrea și Manuela Lupașcu am fost acolo pentru a ne vinde hainele aduse chiar din garderoba de acasă, și vă spun, a fost multă distracție! Mă bucur că mulți dintre voi v-ați rupt din timp și ați trecut pe la noi, pentru că evenimentul a fost un succes. Din moment ce era atâta agitație, am uitat complet de poze, dar am câteva fotografii care au surprins momente frumoase, pentru a vă oferi o bucățică din eveniment. Vă mulțumim din nou, Andreea Chirilă și Ramona Cervenciuc pentru că ați făcut posibil acest event ( mai vrem ) și bineînteles, vă multțumim vouă pentru cumpărăturile pe care le-ați făcut! Pentru că știți deja, o parte din bănuți au ajuns la o familie necăjită din Popricani.


Goodie bag-urile primite de noi, bloggerii ieseni si nu numai, la editia a doua de Bazart


Invitatele noastre la closet sale-ul Bazart Iasi

Finalul reusit al evenimentului de la Iasi, Bazart s-a transformat intr-o degustare de vinuri Gramma

Formatia invitata sa ne incante la Bazart, Iasi

Invitați speciali: Ioana Ciolacu și Mihaela Glăvan
Muzică: We Singing Colors
Eveniment găzduit de Cafeneaua Piața Unirii
Sprijinit de Asociația Umanitară ”Ajutăm împreună în fiecare zi”
Sponsori principali: Cafeneaua Piața Unirii, Kosarom, Hotel Unirea
Partener media: Viva FM

See you next time?

Jeansi cu aplicații de pe Sammydress


 


Doar o postare scurtă, un outfit rapid, și obsesia mea pentru sărbătorile de iarnă.
Ca să înțelegeți, am vrut să împodobesc bradul încă din noiembrie și am ascultat colinde mai mult decât îndrăznesc să recunosc, dar motivul pentru care sunt mândră e că am cumpărat deja toate cadourile de Crăciun - yuhuuu. M-am organizat din timp în acest an și am să vă spun că sentimentul e tare plăcut. Acum, singurul lucru care mă stresează este locul de muncă, dar din fericire, este vacanța de Crăciun într-o săptămână și voi pleca din nou să mă relaxez acasă la ai mei.

Tinuta relaxata formata din jeansi si haina de blana






 Așa cum am spus de mai multe ori, jeanșii sunt și vor fi întotdeauna în trend indiferent de anotimp. Combinați cu o haină de blană, aș spune că iarna te scot din impas dacă vrei să fii elegantă, și merg de asemenea, și cu pantofi sport, pentru un outfit relaxat. Tu ce crezi?








Outfit format din:

Sammydress ☃ Blugi cu aplicații
Choies ☃  Haină de blană
Amiclubwear ☃  Ghete

Să aveți un weekend dulce și ne vedem din nou, luni, pentru o nouă și interesantă săptămână!