Se afișează postările cu eticheta palton de iarna. Afișați toate postările

Lady ♛






Trântesc ușa după mine și cobor scările. Mă trezesc afară în aerul rece al orașului și respir adânc. Știu exact unde trebuie să ajung. Cu pași mari iau străzile pe jos și haina îmi flutură în jurul meu ca velele unei nave vechi. Vântul adie ușor prin păr, iar velele mă duc departe de oraș. În natură. Aici pot să meditez. Aici mă simt liberă, sub ramuri și aici mă voi odihni până mă detașez de toate problemele care mă așteaptă când mă întorc înapoi, la viața de oraș.
Haina e făcută din acelaÈ™i lucru din care sunt făcute visele. Și mă face È™i pe mine să visez. O capodoperă cu adevărat. 



Palton dintr-un material gros, ce ofera tinuta. Se aseaza perfect pe corp si are un  aer de epoca





Acest palton este cea mai călduroasă haină de iarnă pe care am avut-o vreodată È™i pentru mine, este una dintre cele mai importante caracteristici. Are multe straturi în partea de jos care își fac treaba, iar când o pun pe mine se simte diferenÈ›a imediat. DiferenÈ›a că nu mai simt absolut nimic. De frig zic. Odată ce am început să port acest palton, am decis să donez din celelalte haine ale mele, pentru că nu mi-au mai stârnit nici un interes. Nici măcar nu exagerez, am făcut asta cu adevărat.








Outfit format din:

Irisie ♛ Palton
Amiclubwear ♛ Cizme
Zara ♛ Guler de blană


Love,
    Descude 


Black Friday Choies Sale






Ultimul lucru pe care vreau să-l fac de Black Friday e să mă arunc cu capul înainte în haosul care domnește probabil peste tot acum prin mall-uri și prin magazine. Anul ăsta vreau să fiu mai practică și să-mi fac cumpărăturile de acasă, iar site-urile online de pe care comand în mod normal sunt pline de oferte. Pentru mine cel putin, pare varianta cea mai simplă.

Dacă alegeți aceeași variantă și sunteți deja cu lista pregătita, poate găsiți pe Choies ceea ce căutați și mai tăiați din ele. Intrați pe site să vedeți și voi ce și cum. Am văzut că anul ăsta au reduceri de pana la 80 %, iar transportul este gratuit.



 





Ca să vă faceți o idee:









Eu mi-am ales deja de pe site o pereche de cizme înalte și acum aștept cumințică să ajungă :)


 Love,D



Avon