Se afișează postările cu eticheta fashion 2016. Afișați toate postările

Fustă din imitație de piele cu năsturei în față | Rosegal



Este o nebunie - acum că zilele sunt tot mai reci È™i mai scurte. Am sentimentul că, în subconÈ™tient, am încercat să lucrez împotriva iernii care e pe drum. Și sunt sigură că voi reuÈ™i. Atâta vreme cât "continui să mănânc tot ce mama mi-a pus în farfurie", vremea va rămâne uÈ™oară, cel puÈ›in aÈ™a ar trebui. 😇

Pentru că toamna în orașul meu natal are întotdeauna ceva special pentru mine. Mi se pare că, cu cât orașul se afundă în ceață, cu atât mai mult își găsește farmecul său aparte. Melancolia se simte în fiecare piatră, pe fiecare stradă și fațadă. Și pare că toamna, orașul mănâncă oameni. Pentru că e liniște pe străzi și parcurile sunt goale. Îmi place orașul în această perioadă a anului. Din tot sufletul. Am stoc de cărți pentru serile reci și idei pentru nopți nedormite.


Dark autumn













Acest model de fustă a devenit cu adevărat o mare parte din look meu semnătură, mi se  pare că o pot purta la orice ocazie. De data asta însă, am mers pe un combo simplu - ceea ce înseamnă că am combinat o fustă de efect care imită foarte bine pielea de pe Rosegal cu o bluză cu model victorian È™i am aruncat o pălărie pe cap care face ca întregul look să arate mult mai interesant. Din moment ce am devenit, de asemenea, un mare fan mare al ciorapilor cu model în ultimele câteva luni, am ales această pereche pentru a crea un aspect super chic.











P.S: Nu am putut ieși din casă fără a purta o pălărie, deci, voila acesta este outfitul meu!

ZafulBluză
Rosegal Fustă
Twinkledeals ✎ Pălărie
Dresslily ✎ Ciorapi cu model

Și dacă tot e perioada reducerilor și toata nebunia cu Black Friday, Rosegal are reduceri de până la 60% și lucruri chiar mișto la doar un click distanță!





Unei plimbari in oras ii sta bine intr-o rochie neagra 💕 | Outfit








De când cu blogul, am tot căutat locuri frumoase pentru poze
și am început să privesc orașul într-un mod cu totul diferit. Atât de mult potențial și frumusețe, ascunse în locuri imprevizibile pe care le poți trece cu vederea dacă nu ești atent. Și totuși lipsa locurilor de parcare mă îndeamnă spre atracția orașului (Palatul Culturii) de cele mai multe ori.

De la Palat sunt și pozele de azi!

















Pare că nu îmi pot lua mâinile de pe hainele negre, dar o rochie neagră asimetrică va fi mereu prezentă în dulapul meu. Am ales această piesă de pe Amiclubwear pentru că mi-au plăcut detaliile și fermoarul auriu din partea de sus. Recunosc că prețul mic de pe site m-a făcut să mă îndoiesc cu privire la calitatea materialului, dar s-a dovedit alegerea perfectă pentru plimbările de seară și ieșirile în oraș.














Ținută formată din:

Amiclubwear ðŸ’• Rochie
Pinkbasis ðŸ’• Stiletto galbeni
H&M ðŸ’• Cercei


Când visez, visez la cafenele mici, la oameni frumoși, arhitecturi care îți fură ochii.
Ohh, în câteva zile chiar mă voi putea bucura de toate acestea!
Nu contează de câte ori am călătorit, eu încă simt acel entuziasm de fiecare dată când îmi fac bagajele. Nimic nu se compară cu experiența și amintirile cu care rămâi din timpul acestor mici escapade.
Pentru a fi la curent în timp real cu postările mele din vacanța ce urmează, vă invit să mă urmăriți și pe Instagram ( @descude.blog )


BucuraÈ›i-vă astăzi È™i nu uitaÈ›i să aruncati un ochi in secÈ›iunea Shop my closet!

Love,D


Yves Rocher

Articole sub 10$ | Dresslink



Știu că tuturor ne place să ne răsfățăm uneori, iar dacă ar fi după mine, tot timpul. Sunt momentele alea când nimic nu îmi stârnește interesul, și mai sunt alea când văd ceva ce-mi place într-un magazin și imediat își croiește drum spre inima mea. Încerc să-l uit și să plec, dar mai târziu realizez că nu pot să mă mai gândesc la nimic altceva, așa că mă întorc în magazin în cel mai scurt timp și-l cumpăr. Acestea fiind spuse, bine ați venit în viața mea!



Iar când cei de la Dresslink m-au contactat pentru o colaborare, mi-am zis că e timpul pentru răsfăș și aproape că le-aș fi ales pe toate, atât de multe și ieftine sunt. Am decis să mă abțin și să mă rezum la câteva elemente. Prețurile lor sunt foarte accesibile și din cometariile lăsate de cei care au mai achiziționat, par ok.

O vizită pe site-ul lor poate fi o corvoadă, pentru că prețurile lor sunt uimitoare și nu prea știi să te oprești. În plus, ai nevoie de timp. Dar am constatat că au de toate și aparent majoritatea sub 10$, la care se adaugă transportul. Pentru a afla suma finală, trebuie doar să vă logați pe site și să simulați o comandă. Există în schimb și o secțiune cu articole cu transport gratuit și o alta cu 5 articole la numai 0.01$ care se schimbă săptămânal, trebuie doar să intrați zilnic să verificați.



Acum să vedem ce am ales!






















Așadar, vreau să știu de la voi, ați mai comandat până acum de pe Dresslink? Ce părere aveți despre produsele lor?




 Love,D

Elefant.ro

Perfect nights start with perfect maxi dress | Outfit






Să fii om mare, nu-i cel mai grozav lucru! ÃŽncepi să ai cât mai puÈ›in timp liber pentru prieteni, familie, seriale preferate, etc. NopÈ›ile de distracÈ›ie sunt lăsate în urmă pentru cateva ore suplimentare de lucru È™i să spunem că responsabilitățile nu sunt punctul culminant al vieÈ›ii nimănui. Dacă treceÈ›i prin acelaÈ™i proces ca È™i mine, atunci È™tiÈ›i că maximizarea timpului e vitală dacă vreÈ›i să aveÈ›i o viață normală. Eu aÈ™ putea face un masterat în transformarea È›inutei mele de zi, în una de seară. Știu, nu am inventat eu aerul, dar trebuie să începem de undeva.  













Îmi încep ziua cu o ținută basic în care să mă simt cât mai confortabil. Chiar dacă vreau să arăt bine, să fii plecată toata ziua poate fi destul de obositor. Aliații mei sunt în general pantalonii skinny, o bluză neagră basic și cele mai confortabile tocuri, dacă e cazul. Ideea pe care o pun în aplicare de fiecare dată si care funcționează cu succes în transformarea unei ținute de zi în una de noapte este atunci când nu e nevoie să mă întorc acasă, cu scopul de a-mi schimba hainele. Cheia e să aduci puțin suflu ținutei, să deschei un nasture de la cămașă, să adaugi un ruj puternic și câteva accesorii pe care le poți purta cu ușurință în geantă.
 Ceea ce am făcut eu în È›inuta de azi a fost destul de simplu, am adăugat o rochie transparentă È™i foarte uÈ™oară pe care nu o văd purtată decât cu ceva pe dedesupt, tocmai de aceea cred că Ã®mi È™i place mult de tot,  È™i un colier statement, pe care le aveam cu mine în geantă. VedeÈ›i? V-am spus că durează doar o clipă!











V-am lasat mai jos link-uri catre produsele pe care le port:





Dacă vreÈ›i să fiÈ›i mereu la curent cu noile postări, mă puteÈ›i urmări È™i pe pagina mea de Facebook!





 Love,D

Yves Rocher

Wishlist de inceput de an







ÃŽn afară de dragoste, sănătate È™i pace în lume pe care toată lumea oricum È™i le doreÈ™te, dorinÈ›ele mele implică întotdeauna È™i haine. Sau pantofi & genÈ›i.  Plăcerile mele vinovate ( printre multe altele ). Deci, în loc să visez cu ochii deschiÈ™i sau să aÈ™tept un MoÈ™ întârziat, m-am decis să fac o listă cu câteva lucruri pe care le vreau în viitorul foarte apropiat.










Fustă de piele ( imitaÈ›ie ) – poate fi achiziÈ›ionată de AICI











Pulover stil capăpoate fi achiziționat de AICI




















E început de an È™i e imposibil să nu visezi, să speri È™i să îți doreÈ™ti! 
Și cum ar putea fi altfel?


Dacă vreÈ›i să fiÈ›i mereu la curent cu noile postări, mă puteÈ›i urmări È™i pe pagina mea de Facebook!




 Love,D





Cel.ro