luni, 31 octombrie 2016

Accesorii de pe Twinkledeals!






Astăzi vreau să vă arăt câteva lucruri care au intrat în posesia mea destul de recent. Îmi plac 
aceste postări cu elemente mici, într-un fel. În primul rând, pentru că într-adevăr mă bucură momentele în care pun mâna pe aparat și fotografiez accesorii și lucruri mici, punându-le într-o lumină frumoasă și tot ceea ce tine de decor. În al doilea rând, pentru că îmi oferă o imagine de ansamblu decentă a tuturor lucrurilor pe care le-am dobândit de curând, astfel încât nu voi cumpăra prea multe de același fel, în viitorul apropiat, haha. Trebuie să tragem linie undeva, nu?

Sper să va placă aceste lucruri frumoase alese de mine în colaborare cu Twinkledeals și imaginile deasemenea, și ne vedem din nou în curând cu un outfit nou, oferindu-vă ocazia să vedeți aceleași accesorii sși purtate altfel.








Întotdeauna am spus că doar o fată încrezătoare va avea curajul să se plimbe prin oraș cu o pălărie cu boruri largi. Atrage privirile și desigur că îți ia ceva timp să te obișnuiești, dar într-un final treci peste asta și vei fi foarte încântată să le porți. 


Nu sunt sigură dacă ați observat, dar am dezvoltat deja o obsesie pentru colierele de tip choker și multe din cele pe care le am sunt DIY. Am găsit însă câteva modele frumușele pe unul din site-urile cu care colaborez și mi-am ales câteva, așa că am fost foarte bucuroasă când mi-a ajus avizul și am fugit direct la poștă. Toate colierele primite au detalii remarcabile, dar acesta negru este fără îndoială preferatul meu.





Am fost în căutatea unui colier de genul acesta ceva timp, par întotdeauna să se vândă repede, așa că am fost foarte mulțumită că l-am găsit pe stoc, în plus e foarte fain lucrat și foarte accesibil. Aștept cu nerăbdare să îl integrez în următoarele ținute. 






Un alt colier ales din impuls și  atrasă de prețul scăzut, și din nou mulțumită de calitate și aspect. Foarte confortabil de purtat și poate fi ajustat în funcție de preferințe. 






Nu există nicio îndoială că pălăria de paie este un item de vară. Știu că e destul de ciudat că o asociez acum cu frunzele de toamnă, dar când am comandat-o era suficient de cald și m-am repezit să o iau. Între timp a venit toamna, dar eu deja am purtat-o în două combinații diferite, fără să mă deranjeze în vreun fel temperaturile reci și frunzele colorate.  





Foarte bucuroasă că am decis să adaug și mănușile astea pe care în mod normal le-aș fi evitat. Sunt elegante și îmi vor fi utile fără doar și poate!







Cănd vine vorba de cercei, mereu mă atrag cei mai mari și mai ochioși, motiv pentru care mi-am ales aceste două perechi. Nu știi niciodată care va fi calitatea lor înainte de a ajunge, dar de data asta sunt cu siguranță fericită și chiar impresionată de detaliile mici și sunt sigură că nimeni nu ar ghici că ar putea costa atât de puțin.  

Twinkledeals e o adevărată mină de aur pentru pălării și accesorii de sezon și în general calitatea tuturor pieselor alese de mine este de apreciat pentru un site plin de chinezării. 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu